Dumnezeu face schimbări în viața ta când și tu faci schimbări în ea!

Poate te-ai săturat, ai crezut că toate se vor îmbunătăți și vor merge spre mai bine, dar nu a fost așa. Ai tot sperat că într-o zi va fi bine, dar tot acolo ești…Ai încercat să faci schimbări în viața ta, dar poate nu ai reușit și nu ai obținut rezultatul care doreai.

Știți ce? Dumnezeu nu este un om ca să mintă,  nici un fiu al omului, ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit, oare nu va împlini? (Numeri 23:19). Dumnezeu ce a spus, face! El nu ne minte! Însă, este un ceas, un timp, o vreme hotărâtă de El pentru orice lucru!

Ce ne cere El nouă? Să fim oameni curați! Da, cei cu inima curată vor vedea pe Dumnezeu! El nu ne vrea cu o inimă împărțită, și cu lumea și cu El, El ne vrea în întregime pentru El.
Ce implică asta? Implică ca pas de pas să fim pe placul Său, prin faptele noastre să se vadă credincioșia noastră și prin purtarea noastră mulți să îL cunoască pe El.

Ia gândește-te puțin la vorbirea ta, la gândurile tale, la muzica care o asculți, la locurile unde mergi, la privirea ta, la comportamentul tău, unde sunt? Unde se îndreaptă? Pe cine slujești?
Ai vrea pace în viața ta, bucurie, ai vrea să ai  speranță și un bun viitor, binecuvântare…dar tu ce ai semănat până acuma? Scrie Cuvântul Domnului căci ceea ce seamănă omul aceea va și secera (Galateni 6:10).

În contrast, aș vrea sa te gândesti…care este relația ta cu Domnul? Te mai rogi? Mai citești din Cuvântul Său? Mai ai zile de post? Mai frecventezi adunarea?

Ferice este de tine dacă ești flămând și însetat după neprihănire! Tu vei fi săturat! Toți cei ce nădăjduiesc în Domnul nu vor fi dați de rușine, ci de rușine vor fi dați cei ce îL părăsesc fără temei (Psalmul 25:3-4).

Hristos a murit și pentru mine, am ales să îL slujesc cu viața mea și să se vadă prin aceasta, că El trăieste în mine. De aceea, trebuie să se vadă schimbări în trăirea și umblarea mea, să renunț la ceea ce este neplăcut Lui, să strâng Cuvântul Său în inima mea și să trăiesc așa  cum îmi cere El, în neprihănirea cerută de El.
Toți acei ce îL au pe Hristos în inima lor trebuie să fie lumină, prin mărturia lor, mulți să laude și să dea slavă Domnului!

Nu te lua după lume, după mersul și traiul ei, tu caută să fii pe placul Domnului, caută să ai o inimă curată și să o păzești. Domnul va împlini ceea ce a spus și a făgăduit pentru tine, doar să rămâi credincios Lui în toate!

Lasă un comentariu